CCR decide joi pe sesizarea lui Iohannis a Legii privind statutul funcționarului public parlamentar

CCR decide joi pe sesizarea lui Iohannis a Legii privind statutul funcționarului public parlamentar
Publicat: 26/04/2018, 11:12
Actualizat: 25/03/2019, 20:03

„Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar”, se arată pe ordinea de zi publicată pe site-ul CCR, la secțiunea dosare în pronunțare.

Pe 8 martie, președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale, o sesizare de neconstituționalitate asupra acestei legi.

La data de 17 februarie 2018, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar.

„Considerăm că, atât prin modul în care a fost adoptată, cât și prin conținutul normativ, această lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (3) din Constituție, pentru motivele expuse în cele ce urmează. În calitate de Cameră decizională, Camera Deputaților, în ședința din data de 6 februarie 2018, a adoptat Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar într-o formă diferită de forma respinsă de Senat, cu încălcarea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituție”, se arată în sesizare.

Față de forma dezbătută de Senat, se introduce posibilitatea: – exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice parlamentare de conducere vacante prin promovarea temporară a unei persoane angajate cu contract individual de muncă.

– eliberării din funcția publică parlamentară de șef departament/director general de către secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaților sau Senatului;
– actualizării pensiilor de serviciu stabilite în temeiul art. 731 din Legea nr. 7/2006 și calculate până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcționarul public parlamentar aflat în activitate.

Totodată, se prevede și termenul în care decizia de pensionare trebuie comunicată Camerei Deputaților și Senatului, după caz.

Iohannis precizează, în documentul citat, că forma adoptată de Camera decizională conține în plus reglementări referitoare la cariera funcționarilor publici parlamentari, precum și o nouă modalitate de actualizare a pensiei de serviciu de care aceștia beneficiază.

„În consecință, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituție și de art. 75 alin. (3) din Constituție”, susține șeful statului.

Prin art. I pct. 1 al legii supuse controlului – art. 60 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 – se stabilește că exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice parlamentare de conducere vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public parlamentar sau a unei persoane angajate cu contract individual de muncă, ce îndeplinește condițiile generale și specifice pentru ocuparea acestei funcții de conducere.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată